A IV-a ediție a Școlii de Vară Aleph a ajuns la sfârșit

26 Iulie 2015, în Aleph, Noutăți

Colegiul „Sfântul Nicolae” din Iași a avut bucuria de a găzdui elevi din seminariile teologice ortodoxe aflate sub tutela Arhiepiscopiei Iașilor, unde, alături de membri ai colegiului, coordonatori ai activităților, au învățat să gândească logic, să se cunoască unul pe altul și propriile persoane.

„Școala de Vară Aleph” s-a desfășurat între 21 și 24 iulie și se află la a patra ediție, care a avut ca țintă întâlnirea membrilor din rețeaua de cluburi Aleph pentru a începe un nou an școlar în forță și plin de proiecte interesante. În cadrul programului, participanții au luat parte la ateliere de cunoaștere, literatură, jurnalism și de creație, team building, brainstorming, worckshop-uri, alături de jocuri interactive și traininguri, fiecare zi terminându-se cu activități de relaxare, vizionări de filme, atracțiile acestor evenimente fiind treasure hunt și seara de talente: „Aleph`s got talent”.

Valentin Iulian Țoc, directorul Colegiului „Sfântul Nicolae” și unul din inițiatorii proiectului Aleph, ne-a declarat cu privire la necesitatea continuării organizării unei astfel de școli: „Am continuat cu a patra ediție, deoarece proiectul are succes și tinerii au potențial. Eu și colegii mei am fost profund impresionați să observăm că participanții stabilesc relații de prietenie cu ușurință, lucrează în echipă și duc toate cerințele la bun sfârșit.”

Ana Maria Țoc, reprezentant marketing și comunicare la Casa de Oaspeți „Sfântul Nicolae” este unul din trainerii ce au lucrat cu elevii prezenți, declarându-ne după încheierea sesiunii de lucru: „Mi-am dorit ca implicarea mea să fie un mic suport pentru o experiență care, cu siguranță, va contribui la o dezvoltare frumoasă și armonioasă a tinerilor Aleph-iști. Nu o să omit faptul că, pentru mine, timpul petrecut împreună a fost un început promițător de a-i încuraja să scrie povești despre orice și să se distanțeze de banalitate.”

Întrebați despre experiența lor din ultimele patru zile, elevii participanți au răspuns: „Mă bucur că am participat în această școală de vară. În ceea ce mă privește, cred că acest proiect și-a atins scopul, acela de a mă învăța o importantă lecție de viață sub forma unor sesiuni și ateliere foarte ingenios organizate.” Calinic Iulia, Liceul Teologic Ortodox, „Cuvioasa Parascheva” Agapia; „Prieteniile legate în acest timp pot dura o viață. Eu chiar mi-am găsit locul, am dat glas pasiunii mele.” Graur Teodor-Vasile, Seminarul Teologic Ortodox „Sfântul Vasile” Iași.

Școala de Vară Aleph este un proiect demarat în anul 2012 de către Mitropolia Moldovei și Bucovinei, aflat astăzi în colaborare cu toate cele șase seminarii ale Arhiepiscopiei Iașilor și susținut de către Colegiul „Sfântul Nicolae” din Iași.

(Articol realizat de către toți participanții Școlii de Vară Aleph 2015)

Poți adăuga un comentariu folosind și acest formular