Foto

Vision Camp 10-13 august 2015

14 August 2015, în Colegiu, Comisii, Noutăți, Proiecte, Foto

           După o tradiție deja împământenită în cadrul Colegiului „Sfântul Nicolae” din Iași și în această vară membrii Colegiului s-au întâlnit la cea de-a doua ediție a „Vision Summer Camp”, unde timp de patru zile au avut loc pregătirile și programările proiectelor și a activităților care vor urma să se desfășoare în următorul an universitar.

Cuvântul duminical

5 Iunie 2015, în Colegiu, Misionar, Foto

Titlul de Sfânt în viața unui om este încununarea tuturor încercărilor de unire cu Dumnezeu. 

Sfinții sunt oameni ca și noi dar care au reușit prin ostenelile acestea trecătoare să îi facă locaș lui Dumnezeu în inima lor.

Poveste de Mai

4 Iunie 2015, în Colegiu, Noutăți, Foto

„Pașii le sunt purtați spre satul Odrinky, iar odată ajunși la marginea satului, caleașca se opri. În depărtare, se zărește deja Schitul Odrinky, iar de la schit până la picioarele lor se întinde un lung drum de lemn, despre care se spune că e numit „Podul Vieții”...”

Polonia - pelerinajul comuniunii

26 Mai 2015, în Colegiu, Noutăți, Proiecte, Foto

Polonia - pelerinajul comuniunii

„O călătorie de 1000 de pași începe cu unul singur” spunea un proverb. Același dicton îl putem atribui și pelerinajului nostru în Polonia, el fiind primul pas al dezvoltării personale în comuniunea comunității noastre. Drumul spre Polonia a fost unul lung, dar plin de momente în care ne-am dat seama că de fapt, nu suntem atât de diferiți, că tot ceea ce trebuie să facem pentru a ne cunoaște pe noi înșine este de fapt, de a ne deschide larg către cei de lângă noi.

Cuvântul de Duminică

             „Şi trecând Iisus, a văzut un om orb din naştere.

            Şi ucenicii Lui L-au întrebat, zicând: Învăţătorule, cine a păcătuit; acesta sau părinţii lui, de s-a născut orb?

            Iisus a răspuns: Nici el n-a păcătuit, nici părinţii lui, ci ca să se arate în el lucrările lui Dumnezeu.”

                                                                                                                                                      Ioan IX:1-3

Cuvântul de Duminică

  „Femeia samarineancă I-a zis: Cum Tu, care eşti iudeu, ceri să bei de la mine, care sunt femeie samarineancă? Pentru că iudeii nu au amestec cu samarinenii. 

Iisus a răspuns şi i-a zis: Dacă ai fi ştiut darul lui Dumnezeu şi Cine este Cel ce-ţi zice: Dă-Mi să beau, tu ai fi cerut de la El, şi ţi-ar fi dat apă vie.”

   ( Ioan IV, 9-10)

Maica Domnului – Maica noastră, a tuturor!

30 Aprilie 2015, în Misionar, Proiecte, Foto

              Proiectul misionar-catehetic „Maica Domnului – Maica noastră a tuturor” a fost foarte bine receptat și în rândul credincioșilor parohiei, dar mai ales al copiilor. Una din cele mai înălțătoare mărturii, a fost cea a tânărului Gabriel Opincă, elev în clasa a V-a: „M-am simțit ca în cer la slujba de azi!” 

Pagini