Am ajuns in Finala la Gala Nationala Voluntarilor - Bucuresti 2016

5 Decembrie 2016, în Colegiu, Caritabil, Misionar, Noutăți, Proiecte

Proiectul Colegiului „Sfântul Nicolae” din Iași - „Cutia cu Papucei pentru Ei”- a fost nominalizat anul acesta la Gala Națională a Voluntarilor, la categoria „Proiectul de Voluntariat al anului în domeniul social”. 

Anul acesta, Gala Națională a Voluntarilor vine cu invitația de a celebra activitățile făcute cu drag, cu empatie, cu solidaritate, în intenția de a contribui la o o comunitate mai bună. Ediția a VI-a a Galei Naționale a Voluntarilor își dorește să aducă în centrul atenției valori precum empatie, toleranță, solidaritate, atât de necesare în educarea noastră ca oameni de nădejde, pe care îi mână etica, întegritatea și mai ales iubirea pentru oameni în pașii lor mici și mari de a contribui la o societate în care ne vedem trăind împăcați și fericiți, peste 20 de ani.

În decursul celor 10 luni de activitate, proiectul „Cutia cu Papucei pentru Ei” s-a bucurat de un parcurs de succes, adăugând valoare și consistență comunității Colegiului „Sfântul Nicolae”. Viziunea echipei și a voluntarilor este aceea de a urma exemplul Sfântului Ierarh Nicolae, anume purtarea de grijă față de copiii aflați în nevoie nevoie. Practic, scopul proiectului este acela de a localiza localitățile unde există copii cu situații financiare speciale și de a le asigura acestora încălțămintea de care au atâta nevoie. O simplă încălțăminte poate să le ofere micuților încredere, siguranță, dorința de a socializa și de a se juca, de a păși cu încredere spre Biserică și spre Școală, spre viitorul lor.

Cei peste 30 de voluntari și cele peste 4500 de ore de muncă în folosul altora au reușit să aducă fericire în patru localități din județul Iași și Botoșani (Doroșcani, Stânca-Roznovanu, Roma-Teișoara și Piscu Rusului) și să încalțe cu încălțăminte nouă peste 180 de copilași. Proiectul se îndreaptă acum spre alți copii care au nevoie (localitățile Coștiugeni și Pocreaca), dorind să acopere cât mai mult nevoile lor și să nu întrerupă activitatea. De aceea, avem nevoie de toți cei care doresc să fie un „Moș Nicolae” pentru un copil aflat în nevoie.

Poți susține proiectul nostru în diferite moduri: donații de încălțăminte, ajutor financiar, colaborare sau implicare directă. Orice ajutor este binevenit.

Acesta este link-ul unde poți susține proiectul nostru:

http://galavoluntarilor.ro/finalist/cutia-cu-papucei-pentru-ei-938

Mulțumim tuturor celor care ne-au sprijinit până acum și au ales să ne voteze! Mulțumim pentru dedicare, reponsabilitate și entuzism!

Pentru cei doritori, lăsăm niște date de contact:

Cristian Butnăraşu: (0754797851, butnarasucristian1@gmail.com)

Cristian Ştefan Irina (0741782124, irinacristianstefan@gmail.com)

Facebook: https://www.facebook.com/Papuc3ei/?fref=ts

Site: http://colegiulsfantulnicolae.ro/

Adresa: - str. Agatha Bârsescu nr. 9, județul Iași (în spatele Primăriei) (Cristian Butnărașu)

Poți adăuga un comentariu folosind și acest formular