Întâlnire de formare a coordonatorilor din cadrul comunității Colegiului Sfântul Nicolae

În perioada 7-10 august 2019, coordonatorii departamentelor existente (Liturgică, Misionară, Proiecte, Culturală, Administrativă, Imagine și Timp Liber) din cadrul comunității Colegiului Sfântul Nicolae s-au întâlnit în cadrul unei întâlniri de formare la Mănăstirea Sihăstria Putnei. Mentorii și facilitatorii acestei întâlniri au fost părintele arhimandrit Hrisostom Rădășanu, consilier în cadrul Sectorului de Învățământ al Arhiepiscopiei Iașilor, și domnul Ionuț Bursuc, coordonator și partener în cadrul proiectelor ce au la bază accesarea fondurilor europene pe diferite platforme din cadrul Mitropoliei Moldovei și Bucovinei.

Obiectivele acestei întâlniri au fost închegarea noii echipe de coordonare, pregătirea calendarului de activități și cunoașterea unor instrumente utile pentru realizarea și implementarea cu succes a activităților de voluntariat.

În prima zi, coordonatorii au fost pregătiți și ancorați în conceptul scrierii de proiecte pe diferite platforme ce au la bază fondurile europene. Facilitatorul Ionuț Bursuc a explicat cum pot ONG-urile să acceseze și să filtreze fonduri utile pentru dezvoltarea și implementarea activităților de voluntariat cu un impact real în societate.

După aceea, fiecare coordonator a trecut prin exercițiul a două instrumente: OGSM și RACI. Aceste instrumente sunt benefice pentru scrierea proiectelor/activităților și folositoare pentru a vedea fiecare rol în echipa de coordonare a proiectelor/activităților respective.

În cea de a doua zi, coordonatorii au experimentat etapele de formare ale unei echipe și buna relaționare în momentele mai dificile sau provocatoare prin instrumentul numit Scara lui Cog. De asemenea, fiecare coordonator a prezentat propriile sale obiective, așteptări și temeri privind următorul an de activitate 2019-2020.

În ultima zi de pregătire, fiecare coordonator și-a descoperit stilul de învățare și cum poate gestiona acest lucru pentru o dezvoltare continuă și definitorie.

Acest training a fost esențial atât pentru omogenizarea echipei de coordonatori cât și pentru cunoașterea personală și înțelegerea abilităților proprii. Mi-am dat seama ca numai prin statornicie în credința și munca lucrurile se clădesc temeinic. Acum rămâne să ne măsurăm statornicia in lucrurile pe care avem de gând să le facem. (Iulian Tomeac, coordonatorul comisiei Administrative a Colegiului Sfântul Nicolae)

Concluziile și feedback-ul constructiv au accentuat faptul că echipa de coordonare este pregătită pentru următorul an universitar 2019-2020.

Poți adăuga un comentariu folosind și acest formular