Dăruiește un zâmbet de 8 Martie

11 Martie 2019, în Colegiu, Comisii, Noutăți, Proiecte

 

Vineri, 8 martie 2019, voluntarii Colegiului „Sfântul Nicolae în parteneriat cu Biroul de Asistență Socială al Protopopiatului Iași II au organizat activitatea „Dăruiește un zâmbet de 8 Martie”. Activitatea se încadrează în proiectul „Dăruiește un zâmbet”, inițiativă ce aparține Colegiului „Sfântul Nicolae”.

Beneficiarii activității au fost pe de o parte un grup de 20 de copii de la Școala Gimnazială nr. 1 Comarna, iar pe de altă parte bătrânii de la Căminul „Sfinții Împărați Constantin și Elena” din Bucium. Sub coordonarea doamnei director Alina Profir, copiii au pregătit mărțișoare și felicitări pentru 130 de bătrâni de la centru. Însoțiți de membrii Colegiului care au împărțit flori tuturor beneficiarilor centrului, copiii au oferit darurile bătrânilor. Pe lângă acest moment, voluntarii Colegiului au pregătit și un moment artistic format din cântece la chitară. Acestora li s-au alăturat și elevii Colegiului Național de Artă „Octav Băncilă”, sub coordonarea doamnei profesor Nina Munteanu.

La finalul activității, doamna Dana Mihai, director al Căminului de Bătrâni „Sf. Împărați Constantin și Elena”, ne-a declarat: „Aducem cele mai sincere și calde mulțumiri tuturor celor care în data de 8 Martie, prin prezența dumnealor și surprizele oferite bunicilor centrului, au transmis emoția acestei zile încărcată de o deosebită semnificație. În speranța menținerii si întăririi colaborării cu dumneavoastră, vă asigurăm de întreaga noastră considerație”.

După încheierea activității la centru, copiii au fost răsplătiți pentru efortul lor cu o vizită la Palatul Culturii, diplome de participare, dulciuri și icoane. De asemenea, Biroul de Asistență Socială al Protopopiatului Iași II a asigurat o masă la FoodCourt, Palas Mall pentru toți copiii.

Pentru cei 20 de elevi ai Scolii Gimnaziale nr.1, Comarna participarea la Campania ”Dăruiește un zâmbet” a însemnat o experiență de învățare nouă , prin care au descoperit în mod nemijlocit forța exemplului personal și a gestului simplu cu valențe simbolice care poate aduce bucurie în viața semenilor. Toată aprecierea noastră se îndreaptă către domnișoara Ionela Abunei – coordonator proiect, domnul Cristian Butnărașu, coordonator voluntari ai Colegiului Sfântul Nicolae, doamna Alina Bădiliță din partea Biroului de Asistență Socială a Protopopiatului II Iași. A fost o zi minunată, cu multe zâmbete!” ne-a precizat doamna preoteasă Alina Mihaela Profir, director al Școlii Gimnaziale Comarna.

Scopul desfășurării activității a fost pe deoparte, întărirea colaborării între instituții, iar pe de altă parte aducerea împreună a unor generații de vârste diferite„Ideea proiectului a fost una spontanăși a avut ca temei mobilizarea celor două centre. Voluntarii Colegiului Sfântul Nicolae s-au organizat foarte bine pentru fiecare detaliu al activității. A fost o zi în care ne-am deconectat din ritmul alert al societății și ne-am reconectat la un ritm cu totul special, cel dat de bunici, de bătrâni în care fiecare clipă contează, fiecare moment este trăit apăsat și intens, ne-a declarat Cristian Butnărașu – coordonator de voluntari al Colegiului „Sf. Nicolae”. (Ionela Abunei, coordonator al proiectului „Dăruiește un zâmbet”)

Poți adăuga un comentariu folosind și acest formular