Seară în versuri

19 Ianuarie 2016, în Colegiu, Comisii, Noutăți, Proiecte, Foto

De Ziua națională a culturii românești, nu am putut sta indiferenți față de geniul culturii noastre, marele poet Mihai Eminescu. La Colegiul „Sfântul Nicolae”, în seara de 15 ianuarie, s-a desfășurat proiectul tradițional „Seri în versuri”.

 Seara de poezie a debutat cu poeziile recitate cu emoție și respect față de marele poet Mihai Eminescu, prin care s-a pus în lumină inteligența, talentul, frumosul și personalitatea covârșitoare a „omului blând și frumos, izbitor de frumos”. Poeziile au fost recitate de către membrii Colegiului Sfântul Nicolae, dar și de către studenți din alte facultăți. De asemenea, alături de poezii, s-au cântat și piesele eminesciene bine-cunoscute: „Sara pe deal”, „Pe lângă plopii fără soț”, „Floarea albastră”, ”Dorința” etc., și ne-am bucurat și de prezența ansamblului vocal de la Liceul „Octav Băncilă” condus de doamna profesoară Munteanu Nina, interpretând instrumental „Somnoroase păsărele”. Surpriza plăcută a serii a fost Corul Mira, care ne-a încântat și ne-a arătat frumusețea poeziei eminesciene așezată pe note, umplându-ne de emoție și mândrie că avem o cultură românească atât de frumoasă. Spre final, Părintele Arhimandrit Hrisostom a ținut un cuvânt despre această seară, despre ceea ce a fost Mihai Eminescu și despre impresionanta moștenire literară, pe care ne-a lăsat-o. Dintre ideile sale întărite și frumos întipărite, a fost și aceea că un lucru început trebuie făcut bine și de calitate, așa cum  a realizat și marele poet.

După eveniment toți invitații au participat la o masă organizată în Sala Românească a Colegiului, unde au împărtășit trăirile și bucuria acestei zile speciale pentru cultura românească, ziua de 15 ianuarie.

Toate cele ce au fost realizate și închinate marelui poet, nu poartă „decât un singur nume: Eminescu!”.

 

Butnărașu  Cristian

Poți adăuga un comentariu folosind și acest formular