Un nou training de Analiză Tranzacțională

2 Decembrie 2015, în Colegiu, Educativă, Noutăți, Proiecte, Foto

Training de Analiză Tranzacțională

Joi, pe data de 26 noiembrie, membri ai Colegiului Sfântul Nicolae au luat parte la trainingul „Analiza Tranzacțională” susținut de Pr. Arhim. Hrisostom Rădășanu. Acesta s-a ținut intr-o sală special amenajată din incinta școlii „Varlaam Mitropolitul”.

La prima vedere denumirea trainingului, aceea de „analiză tranzacțională” pare a avea legătură cu domeniul economiei și a tranzacțiilor comerciale, dar în realitate titlul se leagă de fapt de ”tranzacțiile” pe care le desfășurăm cu ceilalți, analiza noastră socială, putând fi numită ”analiză tranzacțională”.

Trainingul s-a desfăsurat într-o atmosferă cât mai destinsă și călduroasă, începând cu ora 9:00 și finalizându-se la ora 18:00. Între aceste ore participanții au avut parte de mai multe pauze de cafea, ceai  și două mese. După încheierea trainingului s-a luat ultima masă la Colegiu în Sala Românească.

 Prima parte a trainingului a însemnat un joc de cunoaștere reciprocă a membrilor. Prin niște simple desene fiecare și-a conturat personalitatea, pasiunile, relațiile cu semenii, și perspectiva de viitor. Apoi, au urmat niște teste de personalitate bazate pe prezentările Pr. Hrisostom, prin care fiecare, și-a identificat defectele și lipsurile caracterului său. Au fost vizionate și filmulețe animate din care au reieșit învățături folositoare.

Într-un sfârșit în urma testelor fiecare și-a putut face analiza propriei personalități. Mulți au descoperit lucruri noi și folositoare în privința relaționării cu ceilalți, și a propriei evoluții. Trainingul „Analiză Tranzacțională” a fost o experiență frumoasă și inovatoare pentru participanți. Teologia și psihologia practică s-au impletit astfel încât fiecare să plece cu informații noi și folositoare. Datorită feed-back-ului pozitiv din partea participanților, Pr. Hrisostom a decis ca pe viitor să se țină o a doua ședință a trainingului. Acest proiect a fost inițiat de către Comisia Educativă a Colegiului Sfântul Nicolae.

Vlad Cârlan

 

            

Poți adăuga un comentariu folosind și acest formular