Training „Inteligențe multiple”- Finalizare

19 Martie 2016, în Colegiu, Noutăți

 

 

Training-ul „Inteligențe multiple” desfășurat pe data de 18 și 19 martie la Școala „Varlaam Mitropolitul” s-a încheiat. Participanții la acest training, susținut de către domnul profesor Adrian Timofti, au fost membri ai Colegiului „Sfântul Nicolae” din Iași. Nu este o noutate acest trainig, deoarece Pr. Arhim. Hrisostom Rădășanu, consilier pe sectorul de învățământ al Arhiepiscopiei Iașilor, împreună cu directorul Colegiului, domnul Valentin Țoc, ajută mereu dezvoltarea membrilor comunității prin implementarea unor astfel de cursuri sau trainiguri.

După cum arată și titlul, tema acestui training a fost „inteligențele multiple” sau mai exact cum putem să ne identificăm inteligențele caracteristice, predominante, și totodată cum le putem maximiza și eficientiza în domeniul în care activăm. Renumitul psiholog  american Howard Gardner, a fost cel care a eliberat această teorie, conform căreia persoana umană e foarte complexă, omul putând avea mai multe feluri de inteligențe, nu doar cele clasice: logico-matematică și lingvistică. Pe lângă cele două inteligențe cunoscute, au mai fost descoperite:  inteligența interpersonală, inteligența intrapersonală, inteligența muzicală, chinestezică (de mișcare) și inteligența vizual-spațială. Alte două inteligențe ce țin mai mult de latura emoțională, de latura sensibilă a psihicului uman sunt inteligența naturalistă și inteligența spirituală.

În cele două zile cât a durat trainingul, participanții au completat mai multe chestionare pentru a-și descoperi fiecare inteligența predominantă, de asemenea pentru a-și afla punctele slabe, și de a le îmbunătăți. Au avut loc și jocuri interactive, bineînțele cu scop didactic. S-au luat mai multe mase,  sau pauze de cafea, toate acestea intrând în prețul trainingului, care a fost unul moderat.

Se pune întrebarea: de ce este nevoie pentru a ne afla punctele forte prin inteligențele care ne caracterizează? Pentru a ști cu exactitate în ce domeniu ne încadrăm, în ce domeniu putem excela și face performanță. Unul poate fi un bun matematician, dar nu s-ar descurca deloc pe latura lingvistică. Altul poate un fi bun sportiv, dar nu ar ști să reproducă nici măcar un fragment dintr-o melodie foarte cunoscută. Un om poate lega prietenii și comunica cu alții foarte ușor, pe când altuia i-ar fi foarte greu să se integreze într-un grup nou. Un om poate avea calitățile unui minunat preot, pe când altul nu. De aceea preoția depinde de vocația interioară, de ceea ce simți. Preot ești sau nu ești. Nu există jumătăți de măsură în domeniul sacerdotal.

 Familia, școala, prietenii, moștenirea genetică, preferințele, orientările, toate acestea pot influența un om în bine, stimulându-l să scoată la suprafață cele mai bune talente ale sale, excelând în carieră, sau toate acestea îl pot înfluența în mod negativ, înhibându-i talentele și făcând din el un om care și-a ratat viața. Dacă simți că ceea ce faci nu ți se potrivește, faci cu greu, sau din obligație, atunci renunță și încearcă să-ți descoperi talentul adevărat. Nu trăi viața altora!

Fiecare om e unic și foarte complex, e o taină, și de asta trebuie să ne gândim mai bine înainte de a spune despre cineva că este prost! Fiecare are tipul lui de inteligență, și fiecare poate fi de folos semenilor în felul lui. În urma acestui training mi-am dat seama  sunt pe drumul cel bun, și că trebuie să-mi dezvolt tipurile de inteligențe pe care le am, într-un mod cât mai armonios, pentru a-mi defini caracterul. Asta  mă va ajuta să slujesc în viitor Biserica, din prisma unui om bine dezvoltat și bine informat, care iși stăpânește domeniul și poate răspunde prompt la orice provocare aduce societatea.

În concluzie, acest training și-a atins scopul. Toți cei care au participat,  mai exact 15 membri ai comunității, au fost foarte încântați, deoarece au rămas cu ceva practic de la acest training, niște informații care poate înainte nu le știau, cu privire la persoana lor, și-au descoperit plusurile și minusurile. S-au cunoscut mai bine, și și-au întărit prieteniile sau au creat unele noi. Acest proiect a fost desfășurat cu ajutorul lui Mihăilă Codrin, coordonator al Comisiei Educative și a membrilor ei.

Mulțumim domnului profesor Adrian Timofti, un om deosebit, pentru implicarea și dăruirea de care a dat dovadă pentru a ne ajuta la dezvoltarea noastră, a membrilor CSN.

 

„Acest training, pentru persona mea a avut un rol foarte important, nu doar că mi-am descoperit unele calități, defecte, minusuri sau plusuri. Ci mi-am dat seama că vechiul proverb românesc ,,Omul cât trăiește învață", rămâne mereu la fel de valabil și de adevărat. In ultimul rând aș dori să il felicit pe d-l Adrian Timofte, pentru abordarea acestei teme și mai ales pentru că obiectivele propuse au fost atinse.” – Amfian Cazac

 

„Acest training m-a ajutat să îmi conturez mai bine ideea mea despre mine. Am reușit să mă văd adevărata mea poziție în acest moment și mi-a arătat unde îmi doresc să ajung. A contribuit mult la dezvoltarea mea personală interioară.” – George Horodincă

 

„A fost o activitate care a dat glas unor experiențe, unor trăiri ale mele. Am găsit, prin intermediul acestui training, răspunsuri, soluții, probleme, iar acest lucru a dovedit într-adevăr necesitatea unor astfel de activități. Mulțumesc colegilor și domnului profesor Adrian Timofti pentru cele două zile în care am cunoscut oameni, experiențe, chiar povești de viață.”

– Marius Elisei

 

 

Vladimir Cârlan - coordonator al Redacției Alpha

Poți adăuga un comentariu folosind și acest formular