Colegiul „Sfântul Nicolae” aduce literatura în inima orașului!

11 Decembrie 2014, în Comisii, Cultural, Proiecte, Foto

Literatura unește oameni!

  • O mână de oameni dornici să se cunoască mai bine!
    O mână de oameni dornici să se cunoască mai bine!
  • Mihail ne vorbește despre poeziile sale!
    Mihail ne vorbește despre poeziile sale!

          Literatura unește oameni! Aceasta este concluzia la care am ajuns după două luni de când ne-am întâlnit sau reîntâlnit în cadrul Colegiului „Sfântul Nicolae”, două luni în care am descoperit că mulți dintre noi sunt îndrăgostiți de cărți, iar unii mânuiesc și condeiul cu aceiași măiestrie, motiv pentru care ne-am gândit să creăm un Cenaclu Literar.

          La începutul lunii decembrie, cu ocazia Zilelor Colegiului, a avut loc prima întâlnirea a noastră, în Sala de Lectură, o dată cu lăsarea serii. Pentru început, am fost puțini, însă ne dorim să creștem, de aceea ne deschidem porțile și pentru elevii și studenții de la licee sau alte facultăți, încât astăzi, deja suntem mai mulți.

          În cadrul Cenaclului, în prima parte a întâlnirii vom aduce în discuție creațiile proprii, pentru a fi criticate sau lămurite. Mihail Tamba, membru al Comisiei Culturale din cadrul Colegiului „Sfântul Nicolae” a fost persoana care a spart gheața cu poeziile sale, apreciate de cei prezenți pentru registrul de cuvinte folosite, un registru nu foarte uzitat de către scriitori, dar și pentru sobrietatea mesajului.

          În cea de-a doua parte a întrevederii dezbatem opera unui autor consacrat, dar nu numai lucrările sale, ci și personalitatea autorului, oglindită în creațiile sale, dar și în istoria literaturii. La următoarea ședință a Cenaclului, care va avea loc în ianuarie, Blaga și poemele lui metafizice vor fi în atenția noastră.

          Conform celor stabilite la deschiderea oficială a Cenaclului Literar, întâlnirile vor avea loc de două ori pe lună, în funcție de programul celor implicați. Vă invităm să deveniți, alături de noi, adevărați „cercetași” ai literaturii române și universale! Vă așteptăm!

Cătălin Acatrinei

Poți adăuga un comentariu folosind și acest formular