Cuvânt la Duminica după Botezul Domnului. Începutul propovăduirii Domnului

8 Ianuarie 2017, în Misionar, Noutăți

„Şi Iisus, auzind că Ioan a fost întemniţat, a plecat în Galileea. Şi părăsind Nazaretul, a venit de a locuit în Capernaum, lângă mare, în hotarele lui Zabulon şi Neftali, Ca să se împlinească ce s-a zis prin Isaia proorocul care zice: "Pământul lui Zabulon şi pământul lui Neftali spre mare, dincolo de Iordan, Galileea neamurilor; Poporul care stătea în întuneric a văzut lumină mare şi celor ce şedeau în latura şi în umbra morţii lumină le-a răsărit".De atunci a început Iisus să propovăduiască şi să spună: Pocăiţi-vă, căci s-a apropiat împărăţia cerurilor.”

(Matei 4, 12-17)

 

 

Cuvânt despre pocăință al Sfântului Ignatie Briancianinov

 

Puterea pocăinței este întemeiată pe puterea lui Dumnezeu: Doctorul este Atotputernic și doctoria dată de El este atotputernică. Atunci, în vremea propovăduirii Sale pe pământ, Domnul i-a chemat la tămăduire pe toți cei bolnavi de păcat și n-a recunoscut nici un păcat ca fiind de netămăduit. Și acum continuă să-i cheme pe toți; făgăduiește și dăruiește iertarea oricărui păcat, tămăduirea oricărei boli a păcatului. Se ostenesc, se grăbesc oamenii să se îmbogățească în cunoștințe – însă numai cu cele de puțin preț, potrivite numai pentru vremelnicie, care sunt bune doar pentru a plini nevoile, înlesnirile și poftele vieții pământești. Cunoașterea și lucrarea cu adevărat trebuincioase, singurele pentru care ne-a fost dăruită viața pământească – cunoaștrerea lui Dumnezeu și împăcarea cu El prin mijlocirea Răscumpărătorului – le disprețuim cu desăvârșire. Pocăiți-vă! Fraților! Să aruncăm fără patimă, în lumina Evangheliei, o privire în viața noastră. Deșartă e ea! Toate bunătățile îi sunt luate prin moarte – și adeseori, prin felurite întâmplări neașteptate, chiar înainte de moarte. Nevrednice sunt aceste bunătăți stricăcioase, așa degrabă pieritoare, a fi numite “bunătăți”! Ele sunt, mai degrabă, amăgiri și curse. În ce orbire cumplită ne aflăm! Cât de limpede dovedește această orbire căderea noastră! Dumnezeu e uitat! Uitată este veșnicia cea măreață și totodată înfricoșătoare! Pocăiți-vă! Numai un singur bun veșnic și nemincinos poate omul să dobândească pe pământ: adevărata cunoștință a lui Dumnezeu, împăcarea și unirea cu Dumnezeu care ne sunt dăruite de Hristos; însă pentru primirea acestor bunătăți trebuie să lăsăm viața păcătoasă. Pocăiți-vă! Ce înseamnă a te pocăi? Înseamnă a-ți da seama de păcatele tale, a te mâhni pentru ele, a le părăsi și a nu te mai întoarce la ele. În acest chip mulți păcătoși s-au prefăcut în sfinți, mulți nelegiuiți au devenit drepți. Pocăiți-vă! Viața păcătoasă dinainte spălați-o cu lacrimile pocăinței nefățarnice. Nu-ți spune întru deznădejdea și împuținarea ta sufletească: “Am căzut în păcate grele; am dobândit deprinderi păcătoase de multă vreme prin viața mea păcătoasă: cu timpul, ele s-au prefăcut într-o a doua fire, îmi fac pocăința cu neputință“. Aceste cugete întunecate ți le insuflă vrăjmașul tău, pe care tu încă nu l-ai priceput: el știe puterea pocăinței, se teme că pocăința te va scoate de sub puterea lui și se străduiește să te rupă de pocăință, punând o neputință născocită de el pe seama doctoriei atotputernice a lui Dumnezeu. Fraților! Să cunoaștem negrăita iubire a lui Dumnezeu față de firea omenească ce a căzut. Să încetăm a șovăi! Umplându-ne de credință, de râvnă și recunoștință, să ne apropiem de pocăință: prin mijlocirea ei să ne împăcăm cu Dumnezeu. Cel fără de lege, dacă se va întoarce de la toate fărădelegile sale pe care le-a făcut și va păzi toate poruncile Mele, și va face judecată, dreptate și milă, cu viață va trăi și nu va muri: toate nedreptățile lui, câte le-a făcut, nu se vor pomeni, ci întru dreptatea sa, pe care a făcut-o, va fi viu (Iezechia 18, 21-22). Aceasta e făgăduința pe care Dumnezeu i-o face păcătosului prin gura marelui Său proroc. Să răspundem, după măsura slabelor noastre puteri, marii iubiri pe care o are Domnul față de noi, așa cum pot răspunde iubirii Ziditorului zidirile Lui, și încă niște zidiri căzute: să ne pocăim! Bunătatea lui Dumnezeu te îndeamnă la pocăință (Romani 2, 4). Dumnezeu vede păcatele tale: cu îndelungă-răbdare privește păcatele pe care le faci înaintea Lui, la șirul de păcate care alcătuiește viața ta; El așteaptă pocăința ta și totodată lasă la libera ta voie să alegi mântuirea sau pierzania. Și tu folosești în chip rău bunătatea și îndelunga-răbdare a lui Dumnezeu! Crește în tine nepăsarea atât față de Dumnezeu, cât și față de soarta ta veșnică! Singura ta grijă este să-ți înmulțești păcatele, să adaugi la păcatele tale de mai înainte păcate noi și îndoite! “După învârtoșarea ta și după inima ta nepocăită îți aduni mânie în ziua mâniei și arătării dreptei judecăți a lui Dumnezeu, Care va răsplăti fiecăruia după faptele lui: celor ce prin răbdarea în fapta bună caută slavă, cinste și nestricăciune – viața veșnică; iar celor ce din îndârjire se împotrivesc adevărului și se supun nedreptății – mânie și urgie, necaz și strâmtorare veșnică peste tot sufletul omului făcător de rău (Romani 2, 5-9)”.

 

Pildă din Pateric

 

Zis-a Avva Pimen: Eu zic că în locul unde se aruncă satana, acolo voi fi aruncat.

Poți adăuga un comentariu folosind și acest formular