Dialog la ţintă

28 Martie 2016, în Misionar, Noutăți, Proiecte

Joi, 24 martie a.c., la Colegiul Naţional „Mihai Eminescu” din Iaşi a avut loc desfășurarea proiectului intitulat Dialog la ţintă. Acest proiect realizat de Comisia misionară a Colegiului ,,Sfântul Nicolae” din Iași, are drept țintă purtarea în cadrul orelor de religie a unui dialog teologic dintre tinerii liceeni de clasa a XI-a şi un invitat special. În situaţia de faţă, invitatul special a fost părintele lect. dr. Cezar Paul Hârlăoanu, cadru didactic la Facultatea de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae” din Iaşi, care a oferit răspunsuri la întrebările adresate de elevi, cele mai multe fiind legate de Biserică şi de modul ei de exprimare în Societate. La sfârşitul orei, copiii de clasa a XI-a i-au transmis părintelui că va fi aşteptat din nou cu acelaşi entuziasm, pentru a fi lămuriţi cu privire la întrebările şi curiozităţile lor. Datorită acestui fapt, s-a luat decizia ca astfel de întâlniri cu tinerii de la Colegiul Naţional „Mihai Eminescu” să se repete în viitorul apropiat.

 Cu prilejul acestui proiect ne dorim ca tinerii să primească răspuns la fiecare întrebare şi să înţeleagă cum este Biserica de fapt şi nu imaginea denaturată prin intermediul mass-mediei. Cu alte cuvinte, tinerii sunt îndemnaţi să realizeze că în centrul Bisericii stă Hristos-Domnul, de care trebuie să se apropie, întâlnindu-se cu El, duminică de duminică, în chip tainic sau real prin Dumnezeiasca Împărtăşanie.

Nu în cele din urmă, mulţumim părintelui lect. dr. Paul Cezar Hârlăoanu pentru că a  împărtăşit şi tinerilor o parte din informaţiile teologice şi trăirile Sfinţiei Sale, precum şi distinsei doamne Daniela Lupiş, profesoară de religie la Colegiul Naţional „Mihai Eminescu”, care a acceptat acestă colaborare cu membrii Comisiei misionare din cadrul Colegiului ,,Sfântul Nicolae”.

 

                                                                                  Ciprian-Răzvan Apostol, membru al Comisiei Misionare

 

Poți adăuga un comentariu folosind și acest formular