Duminica a II- a din Post, a Sf. Grigorie Palama. Vindecarea Slăbănogului din Capernaum

11 Martie 2017, în Misionar, Noutăți

„Şi intrând iarăşi în Capernaum, după câteva zile s-a auzit că este în casă. Şi îndată s-au adunat mulţi, încât nu mai era loc, nici înaintea uşii, şi le grăia lor cuvântul. Şi au venit la El, aducând un slăbănog  pe care-l purtau patru inşi. Şi neputând ei, din pricina mulţimii, să se apropie de El, au desfăcut acoperişul casei unde era Iisus şi, prin spărtură, au lăsat în jos patul în care zăcea slăbănogul. Şi văzând Iisus credinţa lor, i-a zis slăbănogului: Fiule, iertate îţi sunt păcatele tale! Şi erau acolo unii dintre cărturari, care şedeau şi cugetau în inimile lor: Pentru ce vorbeşte Acesta astfel? El huleşte. Cine poate să ierte păcatele, fără numai unul Dumnezeu? Şi îndată cunoscând Iisus, cu duhul Lui, că aşa cugetau ei în sine, le-a zis lor: De ce cugetaţi acestea în inimile voastre? Ce este mai uşor a zice slăbănogului: Iertate îţi sunt păcatele, sau a zice: Scoală-te, ia-ţi patul tău şi umblă? Dar, ca să ştiţi că putere are Fiul Omului a ierta păcatele pe pământ, a zis slăbănogului: Zic ţie: Scoală-te, ia-ţi patul tău şi mergi la casa ta. Şi s-a sculat îndată şi, luându-şi patul, a ieşit înaintea tuturor, încât erau toţi uimiţi şi slăveau pe Dumnezeu, zicând: Asemenea lucruri n-am văzut niciodată.”

 

Păcatul și ipocrizia cauze ale suferinței omului

Mântuitorul Hristos nu se poate identifica cu viziunea, cu opţiunea, cu perspectiva omenească, care atunci când nu este rătăcită, este cel puţin limitată.  Oamenii nu înţeleg lucrul esenţial, şi anume că suferinţa fizică, boala, este provocata de suferinţa duhovnicească, de păcat. Mântuitorul Hristos o spune în nenumărate rânduri, iar marele teolog al Bisericii primare, Pavel, dezvoltă această temă în epistolele sale. La fel şi Biserica, aceasta propovăduieşte de-a lungul veacurilor şi îşi rânduieşte întreaga activitate având la bază acest adevăr fundamental, conform căruia cauza suferinţei şi a bolii trupeşti este boala sufletească, adică păcatul. De aceea, Hristos nu numai că nu evită sau nu ocoleşte împlinirea cererii lor, dar merge mai adânc, adică vindecă mai întâi cauza neputinţei trupeşti, păcatul, şi după aceea ridică şi suferinţa trupească. Mântuitorul nu se ocupă de păcatele grosiere, de care ne ocupăm noi: furtul, minciuna, băutura, lăcomia, ci se ocupă de făţărnicie, adică, de neconcordanţa între ce este în sufletul nostru şi ceea ce se manifestă în afară. Starea pe care o edificăm înlăuntrul nostru, aceea contează. Aceea este lumea reală. Ce vedem noi este chipul ipocrit al lumii. Dincolo de faptul că nu edifică pe nimeni o astfel de atitudine, mai devreme sau mai târziu, ea iese la suprafaţă. Dacă noi zidim în noi răutatea, oricât am ţine-o ascunsă sau am înfrumuseţa-o, la un moment dat se va manifesta. Dimpotrivă, dacă edificăm blândeţea, răbdarea, bunătatea, iertarea, înţelegerea, pacea, jertfelnicia, oricât ar părea că nu au succes în lumea aceasta ofensivă, vor birui. De aceea spune Hristos că nu vor moşteni pământul oamenii răi şi ofensivi, rapace şi inteligenţi, ci cei blânzi. In ciuda tuturor evidenţelor! (Pr. Constantin Coman)

 

Cuvânt al Sf. Grigorie Palama despre vindecarea slăbănogului din Capernaum

Dacă acei oameni, care au dat slavă cu cuvântul și, arătând că minunea era mai mare decât cele săvârșite în trecut, au spus că nicicând nu mai văzuseră așa ceva, atunci noi, care nu mai putem să spunem aceasta acum (căci am văzut multe alte minuni, chiar cu mult mai mari decât aceea, nu numai de la Hristos, ci și de la ucenicii și urmașii Săi, săvârșite doar prin chemarea numelui lui Hristos), așadar noi, fraților, vom aduce slava Lui prin fapte, având ca pildă pentru virtute și minunea aceasta, în chip duhovnicesc. Deoarece fiecare om dintre cei legați de plăceri este slăbănog, zăcând cu sufletul pe patul vieții de desfătare și cu trupul în aparenta odihnă. Dar atunci când este încredințat de îndemnurile evanghelice, pocăindu-se, își biruie păcatele sale și slăbănogirea pricinuită de acestea sufletului său, fiind ridicat și adus la Domnul de către aceste patru puteri: cercetarea de sine, mărturisirea păcatelor săvârșite mai înainte, făgăduința pentru viitor de încetare a faptelor rele și rugăciunea către Dumnezeu. Dar nu se poate apropia acesta de Dumnezeu, dacă nu se descoperă și nu se dezvelește acoperișul, aruncându-le la o parte olanele, chirpiciul și toate celelalte. Iar acoperișul este în noi partea cugetătoare a sufletului, ca una ce stă deasupra puterilor lucrătoare dinlăuntrul nostru. Însăși cugetarea are multă țărână așezată pe ea, prin legătura sa cu patimile și cu cele pământești. Dar când legătura aceasta este nimicită și aruncată la pământ de către cele patru puteri arătate, atunci putem ajunge la adevărata despovărare, adică să fim smeriți cu adevărat și credincioși înaintea Domnului, cerând și căpătând de la El tămăduirea.

Vezi și fișierele atașate

Poți adăuga un comentariu folosind și acest formular