„Să nu ucizi!”

22 Martie 2017, în Misionar, Noutăți, Proiecte

Libertatea este unul dintre cele mai mari daruri pe care ni l-a dat Dumnezeu. Acesta poate deveni o povară greu de purtat pentru cel care nu îl pune în slujba Lui. Pentru tânăra generație libertatea poate însemna multe lucruri, mai ales atunci când ești la liceu și ai toată viața înainte, când simți că toată lumea e a ta și că poți zbura liber, fie numai și cu gândul. Însă ce e de făcut cu generația mai în vârstă, care aliniază totul după calapoadele pe care le-a moștenit și pe care se încăpățânează uneori să le țină împotriva tuturor evidențelor evoluției societății, a tehnicii și a lumii, în general? Se simte o nevoie de libertate a celor din tânăra generație, nevoie adesea neîmplinită chiar de cei care ar trebui să le fie alături mereu, în orice situație, să-i îndrume și să-i învețe să fie tineri într-un mod firesc.Această lipsă este adâncită de multe ori de înțelegerea deformată a ideii de libertate, care, din ceva firesc și frumos, devine un abuz de libertate. Să luăm drept exemplu tehnologia, care nu răpește doar timpul lor, ci însăși libertatea de a gândi și a se exprima liber! Mai rău este că prin aceasta le sunt induse tot felul de idei care împart oamenii, după principii meschine, în buni sau răi, frumoși sau urâți, demni de apreciat sau de disprețuit. Într-un fel sau altul li se predă ura, încă de tineri, la o scară largă. Iara urâ înseamnă a ucide pe cel de lângă tine, în inima ta și a celorlalți, lipsindu-te de orice de libertate spirituală.

Iată câteva dintre problemele pe care Pr. Cezar Hârlăoanu le-a adus în atenția elevilor  clasei a X a A de la Colegiul Național „Mihai Eminescu” din Iași. Ceea ce la început părea o simplă oră de religie s-a transformat treptat într-un dialog captivant despre cum e să fii tânăr astăzi și cum să tratezi cu naturalețe diferite situații care se pot ivi în viața de licean. Întrebările s-au succedat una după alta, iar răspunsurile nu au întârziat să apară, mereu cu exemple și întâmplări din experiența părintelui profesor. Între elevi și părintele Cezar s-a înfiripat un sentiment de prietenie, iar ora s-a sfârșit prin promisiunea unei alte întâlniri, de data aceasta din inițiativa tinerilor.

Mulțumim părintelui Cezar Paul Hârlăoanu, lector doctor pe disciplina Studiul Vechiului Testament, în cadrul Facultății de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae” din Iași, pentru răspunsul pozitiv pe care l-a dat invitației noastre, precum și doamnei Daniela Pleșca, profesor de religie în cadrul Colegiului Național „Mihai Eminescu” din Iași, care a pus la dispoziție cadrul desfășurării întâlnirii.

Activitatea face parte din proiectului „Dialoguri la Țintă”, organizat de membrii Comisiei Misionare a Colegiului „Sfântul Nicolae” din Iași.

Pascariu Teodor

21 martie 2017

Poți adăuga un comentariu folosind și acest formular