Noutăți

Sa redescoperim scrisoare - editia catre Mos Nicolae

5 Decembrie 2016, în Colegiu, Noutăți

Concursul ”Să redescoperim scrisoarea” se află la a doua ediție, dar de data aceasta găzduiește cu mare emoție pe Moș Nicolae. Chiar dacă i-ai scris sau nu vreodată lui Moș Nicolae, te provocăm să o faci acum. El ne-a încurajat să îl ajutăm anul acesta pentru a aduna scrisorile pe care le așteaptă an de an.

Workshop, Bunele maniere - astăzi

3 Decembrie 2016, în Colegiu, Caritabil, Noutăți

Ieri, 2.12.1016, în cadrul Zilelor Colegiului „Sfântul Nicolae” a contiunat atmosfera plăcută începută la Seara de film. Vineri seară, începând cu ora 16:53, în sala de lectură a Colegiului, s-a desfășurat Workshop-ul intitulat Bunele maniere-astăzi. Activitatea a fost organizată de către Comisia Fundraising, sub coordonarea directă a lui Matei Horodincă.

Cuvânt la Duminica a XXVII-a după Rusalii. Tămăduirea femeii gârbove

3 Decembrie 2016, în Comisii, Misionar, Noutăți

„În vremea aceea Iisus învăţa, într-o zi de sâmbătă, în sinagogă. Şi iată era acolo o femeie care avea, de optsprezece ani, un duh de slăbiciune, şi care era gârbovă de nu putea să se ridice în sus nicidecum. Iar Iisus, văzând-o, a chemat-o şi i-a zis: femeie, eşti dezlegată de neputinţa ta. Şi şi-a pus mâinile peste dânsa şi îndată s-a îndreptat şi a început să slăvească pe Dumnezeu.

Seară de film la Colegiul „Sfântul Nicolae”

2 Decembrie 2016, în Colegiu, Proiecte, Noutăți, Proiecte

Relaxare, voie bună, zâmbete și un pahar de vin fiert. Sau, altfel spus, încă o seară de film desfășurată sub egida Colegiului „Sfântul Nicolae”. Ca în fiecare an, pe data de 01  decembrie, membrii comunității noastre dau startul tradiționalelor Zile ale Colegiului.

La fel ca în precedenții doi ani, aceste zile au debutat cu un film ales special pentru această perioadă. În timp ce tu dormeai/ While you were sleeping a fost propus spre vizionarea publicului de către Comisia Proiecte, coordonată de Popa Flavius.

Cuvânt la Duminica a XXX-a după Rusalii

25 Noiembrie 2016, în Colegiu, Misionar, Noutăți

Şi L-a întrebat un dregător, zicând: Bunule Învăţător, ce să fac ca să moştenesc viaţa de veci? Iar Iisus i-a zis: Pentru ce Mă numeşti bun? Nimeni nu este bun, decât unul Dumnezeu. Ştii poruncile: Să nu săvârşeşti adulter, să nu ucizi, să nu furi, să nu mărturiseşti strâmb, cinsteşte pe tatăl tău şi pe mama ta. Iar el a zis: Toate acestea le-am păzit din tinereţile mele. Auzind Iisus i-a zis: Încă una îţi lipseşte: Vinde toate câte ai şi le împarte săracilor şi vei avea comoară în ceruri; şi vino de urmează Mie. Iar el, auzind acestea, s-a întristat, căci era foarte bogat.

Pagini