Proiecte

Întâlnire de formare a coordonatorilor din cadrul comunității Colegiului Sfântul Nicolae

În perioada 7-10 august 2019, coordonatorii departamentelor existente (Liturgică, Misionară, Proiecte, Culturală, Administrativă, Imagine și Timp Liber) din cadrul comunității Colegiului Sfântul Nicolae s-au întâlnit în cadrul unei întâlniri de formare la Mănăstirea Sihăstria Putnei. Mentorii și facilitatorii acestei întâlniri au fost părintele arhimandrit Hrisostom Rădășanu, consilier în cadrul Sectorului de Învățământ al Arhiepiscopiei Iașilor, și domnul Ionuț Bursuc, coordonator și partener în cadrul proiectelor ce au la bază accesarea fondurilor europene pe diferite platforme din cadrul Mitropoliei Moldovei și Bucovinei.

Discernământ în aspirațiile actuale ale tinerilor

23 Mai 2019, în Colegiu, Misionar, Noutăți, Proiecte, Foto

În data de 21 mai 2019 a avut loc în cadrul Colegiului Național „Octav Băncilă” din Iași o nouă ediție a proiectului „Dialoguri la țintă”. Întâlnirea a avut loc în cadrul orei de religie coordonată de doamna profesor Alexandra Budu, invitatul special fiind părintele Cezar-Paul Hârlăoanu, lector și asistent universitar în cadrul Facultății de Teologie „Dumitru Stăniloae” din Iași.Tema întâlnirii a avut ca spectru general aspirațiile moderne ale tinerilor și modul de abordare a alegerilor personale privind cariera, prietenii și stilul de viață.

Simpozionul Internaţional „Dumitru Stăniloae” din Iaşi, la final

20 Mai 2019, în Colegiu, IT, Proiecte, Noutăți, Proiecte

În perioada 15-17 mai, s-a desfăşurat la Iaşi cea de-a VII-a ediţie a Simpozionului Internaţional „Dumitru Stăniloae”, eveniment organizat de Facultatea de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae” din Iaşi, împreună cu Sectorul învăţământ al Arhiepiscopiei Iaşilor şi cu Universitatea „Alexandru Ioan Cuza”, în parteneriat cu Secretariatul de Stat pentru Culte (SSC), Institutul pentru Investigarea Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc (IICCMER), Primăria Municipiului Iaşi, Complexul Mitropolitan Iaşi şi Colegiul „Sfântul Nicolae”.

Participanții Simpozionului Internațional „Dumitru Stăniloae” dezbat tema „Creştinismul în postcomunism (1989-2019): tranziţie - terapie - tendinţe”

17 Mai 2019, în Colegiu, Noutăți, Proiecte, Foto

La Iași se desfășoară în aceste zile cea de-a VII-a ediție a Simpozionului Internațional „Dumitru Stăniloae”. Evenimentul este organizat de Facultatea de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae” din Iaşi, împreună cu Sectorul învăţământ al Arhiepiscopiei Iaşilor şi cu Universitatea „Alexandru Ioan Cuza”, în parteneriat cu Secretariatul de Stat pentru Culte (SSC), Institutul pentru Investigarea Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc (IICCMER), Primăria Municipiului Iaşi, Complexul Mitropolitan Iaşi şi Colegiul „Sfântul Nicolae”. Ediţia de anul acesta a simpozionului este parte a Festivalului Internaţional al Educaţiei (FIE), proiect cultural-educativ organizat anual în perioada mai-iunie de Primăria Municipiului Iaşi și are ca temă „Creştinismul în postcomunism (1989-2019): tranziţie - terapie - tendinţe”, iar ca invitați experţi şi specialişti în domeniul istoriei şi teologiei, profesori renumiţi, reprezentanţi ai Bisericii, teologi, istorici, sociologi şi antropologi, preocupaţi în mod direct de viaţa Bisericii din perioada postcomunistă.

Miercuri debutează cea de-a VII-a ediție a Simpozionului „Dumitru Stăniloae” al Facultății de Teologie Ortodoxă din Iași

13 Mai 2019, în Colegiu, IT, Proiecte, Noutăți, Proiecte, Foto

În perioada 15-17 mai 2019, la Iaşi se va desfăşura cea de-a VII-a ediţie a Simpozionului „Dumitru Stăniloae”, cu tema „Creştinismul în postcomunism (1989-2019): tranziţie - terapie - tendinţe”. Actuala ediţie, dedicată împlinirii a trei decenii de la căderea comunismului şi recâştigării libertăţii, inclusiv a celei religioase, va reuni experţi şi specialişti în domeniul istoriei şi teologiei, profesori renumiţi, reprezentanţi ai Bisericii, teologi, istorici, sociologi şi antropologi, preocupaţi în mod direct de viaţa Bisericii din perioada postcomunistă.

Interviu cu pr. lect. univ. dr. Paul-Cezar Hârlăoanu în cadrul catehezei „Sfânta Scriptură în limba română”

ărintele lect. univ. dr. Paul-Cezar Hârlăoanu din cadrul Facultății de Teologie „Dumitru Stăniloae” din Iași ne vorbește despre găsirea sensului teologic potrivit al unui cuvânt și ce provocări apar în acest sens și ne răspunde la întrebarea: „De ce să mulțumim că avem Sfânta Scriptură în limba română?”

Interviu cu asist. dr. Alexandru Prelipcean în cadrul catehezei „Sfânta Scriptură în limba română”

Asistentul universitar Alexandru Prelipcean din cadrul Facultății de Teologie „Dumitru Stăniloae” ne răspunde la câteva întrebări teologice actuale:

Care este exercițiul traducerii unui cuvânt?
Problematici traductologice privind termeni teologici din Rugăciunea domnească „Tatăl nostru”.

Interviu realizat în cadrul catehezei „Sfânta Scriptură în limba română”.

 

Seară de film cu scop caritabil

10 Aprilie 2019, în Colegiu, Comisii, IT, Misionar, Noutăți, Proiecte, Foto

Te așteptăm în Sala Juventus a Colegiului Sfântul Nicolae pentru a viziona filmul - The Theory of Everything. Organizarea serii are ca obiectiv strângerea de fonduri în vederea ajutorării a patru familii din satul Vlădiceni, care au rămas pe drumuri în urma incendiului produs în data de 1 aprilie 2019.  Cinci copii și-au văzut hăinuțele și jucăriile mistuite de flăcări. Ei sunt: Mihai – 3 ani, Valentina – 4 ani,Mario – 7 ani, David – 5 ani, și Ştefan – 3 ani.

Evenimentul este organizat de Comisia Misionară a Colegiului „Sfântul Nicolae”.

Susține proiectul „Dăruiește un zâmbet” la Cros pentru școli!

3 Aprilie 2019, în Colegiu, Comisii, Proiecte, Noutăți, Proiecte

„Dăruiește un zâmbet ” este un proiect al Colegiului Sfântul Nicolae, ce are ca obiectiv aducerea copiilor defavorizați din parohiile rurale în vizită la unul din cabinetele stomatologice partenere, pentru un consult gratuit. Alături de acest obiectiv principal se adaugă și dorința de a implementa o educație cu privire la ceea ce înseamnă sănătatea și igiena stomatologică, copiii beneficiind și de kit de îngrijire pentru îngrijire corporală.

Pagini