Proiecte ale Colegiului „Sfântul Nicolae“, premiate la Gala Naţională a Voluntarilor

15 Ianuarie 2018, în Proiecte, Noutăți, Proiecte, Foto
  • Sursă foto: https://www.facebook.com/GalaNationalaAVoluntarilor/
    Sursă foto: https://www.facebook.com/GalaNationalaAVoluntarilor/

Colegiul „Sfântul Nicolae“ este unul dintre mediile cele mai propice voluntariatului din mediul studenţesc ieşean. Anual, acesta ajunge la inimile oamenilor prin diverse proiecte ce au ca scop, pe de o parte, acţiunile filantropice concretizate prin ajutorarea semenilor, iar pe de altă parte, promovarea creativităţii şi a spiritului critic. Ca şi în anul 2016, Colegiul a participat şi anul trecut la Gala Naţională a Voluntarilor, eveniment menit să recunoască meritele voluntariatului, la nivel naţional. Organizator este Federaţia VOLUM, care reuneşte peste 85 de organizaţii membre.

Spre deosebire de anii precedenţi, în anul 2017 voluntarii colegiului au înscris trei proiecte, care ulterior au devenit finaliste la Gala Naţională a Voluntarilor: „DAU - Dăruieşti. Ajuţi. Uneşti“; „Dăruieşte un zâmbet“ şi „Festivalul-concurs de scurtmetraje ANCORA“. Colegiul a participat alături de alţi 119 finalişti, împărţiţi astfel: 53 de nominalizări pentru categoria Proiectul de Voluntariat al anului, 43 de nominalizări pentru categoria Voluntarul anului, 11 nominalizări pentru categoria Coordonatorul de voluntari al anului şi 12 nominalizări pentru categoria Echipa de voluntari a anului - introdusă anul acesta în competiţie.

În urma voturilor publicului şi a deciziei juriului, două proiecte ale Colegiului „Sfântul Nicolae“ au fost premiate în cadrul galei care a avut loc în data de 19 decembrie 2017. Astfel „DAU. Dăruieşti. Ajuţi. Uneşti“ a obţinut premiul publicului pentru cel mai votat proiect al anului. Proiectul reprezintă iniţiativa comunităţii de fete de la Colegiul „Sfântul Nicolae“. Obiectivul iniţiativei a constat în ajutorarea oamenilor străzii sau a celor din medii defavorizate, acesta concretizându-se prin „oferirea unei ciorbe calde şi a unei vorbe bune“. În cadrul acestei activităţi au fost implicaţi 25 de voluntari, iar numărul beneficiarilor s-a ridicat la peste 1.000.

„Câştigarea premiului de popularitate în cadrul Galei Naţionale a Voluntarilor a constituit pentru echipa DAU o încununare a muncii depuse în cele 17 săptămâni în care au încercat să ajute suflete împovărate de greutăţi şi de a aduce zâmbete şi speranţă pe feţele oamenilor aflaţi în deznădejde. Încă de la început, cele 16 fete de la Colegiul «Sfântul Nicolae» au urcat în trenul DAU dornice de a dărui şi de a trezi un semnal de alarmă în comunitatea din care fac parte, asupra nevoilor societăţii, nu doar pe plan material, ci şi pe plan afectiv. Acest premiu a dovedit încă o dată că DAU a reuşit să unească oameni şi în acelaşi timp este un imbold pentru a continua, fiecare în felul său misiunea de a fi mai aproape de oameni, de a-i asculta şi de a-i ajuta ori de câte ori ne stă în putinţă“, a subliniat Corina Georgiana Balaban, coordonator de voluntari în cadrul proiectului DAU.

Premiul „Proiectul de voluntariat al anului“ în domeniul artă şi cultură pentru „Festivalul-concurs de scurtmetraje ANCORA“

Cel de al doilea proiect câştigător în cadrul acestei competiţii a fost „Festivalul-concurs de scurtmetraje ANCORA“, obţinând Premiul „Proiectul de voluntariat al anului“ în domeniul artă şi cultură. Evenimentul numără două ediţii, fiind singurul festival de scurtmetraje din Iaşi dedicat tinerilor şi unul dintre cele mai dragi proiecte derulate de Colegiu până acum.

„Bucuria nominalizării «Festivalului de scurtmetraje Ancora» la Gala Naţională a Voluntarilor a căpătat cununa cea preţioasă, şi anume ne putem mândri cu faptul că acest festival a câştigat Marele Premiu, fiind astfel Proiectul de voluntariat al anului 2017 pe categoria cultură şi artă. Nu mă aşteptam la un asemenea rezultat, având în vedere proiectele concurente şi rezultatele acestora, însă îi mulţumesc Bunului Dumnezeu că ne-a binecuvântat şi ne-a răsplătit, nu numai prin oportunitatea de a derula aceste două ediţii, ci şi prin această recunoaştere la nivel naţional a muncii noastre şi ne rugăm să ne învrednicească să ajungem sănătoşi şi anul acesta, să continuăm acest festival frumos. Dacă până acum am sădit seminţe frumoase, iată că prin acest premiu apar şi primii boboci. Ţin să îi mulţumesc părintelui arhimandrit Hrisostom Rădăşanu, consilierul sectorului educaţional al Arhiepiscopiei Iaşilor, pentru sprijinul consistent şi pentru faptul că ne-a susţinut acest proiect, domnului Valentin Ţoc, cel ce ne-a conturat acest proiect şi a crezut în el, domnului director Mircea Meriacri pentru ajutorul de a ajunge la eveniment şi pentru frumoasa colaborare, dar nu în ultimul rând, prietenilor şi colegilor mei din Comisia Proiecte, cei ce au depus timp, muncă şi sacrificiu pentru a înflori acest festival de scurtmetraje. Fără ajutorul acestor oameni, noi nu am mai fi fost prezenţi la eveniment, drept care Îl rog pe Dumnezeu să ne binecuvânteze pe toţi“, a declarat Flavius-Ştefan Popa, coordonator al proiectului. (Larisa Elena Alui-Gheorghe, referent al Colegiului „Sfântul Nicolae“)

Poți adăuga un comentariu folosind și acest formular