“Te invit la un zâmbet, plătesc eu”

23 Martie 2017, în Proiecte, Proiecte

Și săptămâna aceasta, membrii Colegiului Sfântul Nicolae au oferit zâmbete copiilor, norocoșii fiind doi tineri din satul Curagău, comună Comarna. Drumul până la Curagău a fost greu, dar voluntarii noştri nu au renunțat și au reușit să ducă la bun sfârșit ceea ce şi-au propus. Copiii au beneficiat nu doar de kit-ul de îngrijire oferit săptămânal, ci și de un prânz cald. După ce s-a lansat pagina de facebook „Dăruiește un zâmbet”, Diana Penciuc a fost interesată de acest proiect, de aceea a cerut mai multe detalii. Drept răspuns, Diana a primit invitația de a se alătura echipei pentru a vedea bucuria pe care o au tinerii după ce ies din cabinet.

„Alături de această echipă minunată, vreau să preţuiesc zâmbetele copiilor. În această săptămână, cu ajutorul proiectului “Dăruieşte un zâmbet”, am făcut cunoştinţă cu doi copii din satul Curagău, comună Comarna. Curajoşi din fire, cei doi se arătau încântaţi de vizită la dentist, şi susţineau foarte dârz ca ei nu au nici o temere de scaunul “zânei măseluţe”. Auzind acestea, îi priveam cu mare admiraţie. Eu la vârsta lor nu aveam atât curaj.

Proiectul “Dăruieşte un zâmbet” îşi propune să aducă săptămânal 2-3 copii la control stomatologic, pentru a remedia sau a preveni problemele dentare. Ei merg acasă cu un dinţisor nou, fără carii, dar şi cu multe sfaturi şi produse de întreţinere a dinţilor.

Prima vizită la medicul stomatolog este recomandat a se efectua în jurul vârstei de 3 ani, dar majoritatea copiilor ce iau parte la acest proiect ne mărturisesc că nu au mai fost niciodată la dentist, iar vârsta lor medie este de 7-8 ani. Problemele dentare netratate la timp influenţează negativ dezvoltarea armonioasă a copiilor. Noi ne dorim să le fim alături şi să îi ajutăm.

Acest proiect prinde contur datorită studenţilor de la Colegiul “Sfântul Nicolae”, dar fiecare din noi putem fi dentist pentru un copil. Cum? Săptămânal avem nevoie de pastă de dinţi, periuţe, apa de gură, săpun, şampon. Aceste produse pot fi aduse la Colegiu, str. Agatha Bârsescu nr. 9 (în spatele Primăriei Iași).
<< Te invit la un zâmbet, plătesc eu >>” ne-a relatat Diana.

Proiectul „Dăruiește un zâmbet” a avut un impact pozitiv în ultima vreme, de aceea ne dorim să ne extindem în a aduce la medicul stomatolog 4-6 copii pe săptămână. Avem însă nevoie de ajutor din partea celor cu inimă bună. Pentru mai multe detalii, puteți accesa pagina noastră de faccebook „Dăruiește un zâmbet”

ȘI TU POȚI AJUTA! 
FII DENTISTUL UNUI COPIL! J

Poți adăuga un comentariu folosind și acest formular