15` - seara I

1 Aprilie 2015

„O călătorie de 1000 de mile începe cu un singur pas” spunea un proverb chinezesc. Primul pas al proiectului 15` (15 minute) organizat de Comisia Culturală a Colegiului „Sfântul Nicolae” în parteneriat cu Asociația MIRA, l-am făcut în seara zilei de marți, 31 martie 2015, împreună cu Domnul Profesor Doctor Nicu Gavriluță, decanul Facultății de Filosofie și Științe Social-Politice din Iași. Domnia sa a fost primul dintre cei care au onorat invitația noastră de a ni se alătura în prezentarea, dezbaterea și aprofundarea unor probleme actuale pe care viitorul preot, actualul student teolog, va trebui să le contracareze. Temele primei întâlniri au fost „Preotul – un Don Quijote modern? Noile lui provocări” și „Noi feluri ale Bisericii de a fi în societate”.

Seara s-a desfășurat sub forma a două sesiuni de prezentare a temelor, fiecare de câte 15 minute, ambele urmate de câte o sesiune de întrebări ale publicului. Prezentările făcute de către invitatul nostru au satisfăcut audiența, generând o serie numeroasă de întrebări, dar totodată și regretul că limita temporală nu i-a permis să dezvolte pe larg anumite subiecte surescitante pentru cei din sală. Această incompletă dezvoltare a topicelor a creat însă, prilejul necesar unei a doua invitații.

Proiectul 15` își dorește ca prin aceste întâlniri cei prezenți la dialog să își poată îmbogăți bagajul cultural și totodată să poată afla opinia unor personalități ale mediului laic românesc cu privire la direcția spre care ar trebui să se îndrepte Biserica. Bucurându-ne de un început promițător, sperăm ca parcursul nostru să nu se oprească aici, încurajatoare fiind și cuvintele domnului decan Nicu Gavriluță referitoare la proiect: „Vă doresc dintru început să intre într-o frumoasă tradiție și să depășiți patologica mentalitate românească de a începe cu avânt, entuziasm, încredere și optimism o activitate instituțională care să moară după două, trei sau patru întâlniri. Adică să depășiți blestemul adamic românesc, acela de a tot începe și a sfârși foarte repede.” 

Bogdan Napa – coordonator Comisia Culturală