Campania „Cafea pentru medici”, inițiată de JCI Iași și în cadrul căreia Colegiul „Sfântul Nicolae” a fost partener activ, s-a încheiat. În cadrul acesteia, 4707 cafele au fost donate în perioada 22 martie – 23 aprilie. Mai multe cafenele din Iași au fost parte ale acestei inițiative: Teo's Cafe, Bindu, Bistro La Noi, PRĂJITORIA, Jassyro, Cafetish, Grinch - coffee&more, 7am Coffee to Go, The Beginning. De asemenea, Ford Iași – ATI Motors Holding a fost partener al proiectului, asigurând mașinile necesare deplasărilor.
Pe parcursul acestei luni, în fiecare zi, voluntarii Colegiului „Sfântul Nicolae” au livrat zilnic cafeaua pregătită la una dintre cafenelele menționate mai sus. Principalele locații unde a fost livrată au fost: Spitalul Sfânta Maria, Spitalul de Boli Infecțioase, Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului „Sf. Spiridon”, Spitalul Clinic de Pneumologie, Maternitatea Elena Doamna, Spitalul Clinic CFR, Spitalul Providența, Secția Clinica de Gastroenterologie a Spitalului “Sf Spiridon”, Secția Clinica de Diabet a Spitalului “Sf Spiridon”, Secția Clinică ORL a Spitalului „Sf Spiridon”.
La mulțumim tuturor celor care au donat și astfel ne-au ajutat să aducem un sprijin cadrelor medicale, dar și să susținem micile afaceri prin această campanie.