Prima seară în Polonia. Liniștea serii nu este deranjată decât de răcorea aerului de munte, iar liniștea noastră interioară, dată de întâlnirea cu gazda noastră, părintele Arcadius, un preot ortodox polonez ce se îngrijește de latura spiritual-socială a patru parohii, ne ajută să înțelegem mai bine întreaga misiune jertfelnică.
În cele patru parohii pe care le păstorește, a înființat șaptesprezece centre sociale pentru copiii cu probleme locommotorice și neuromotorice. Totodată, acestea asigură zilnic un prânz cald pentru toți cei care îi calcă pragul. Dorința de a îi ajuta pe cei de lângă el a început în urmă cu mai mulți ani, când a reușit cu mari eforturi să îi sigure unui copil paralizat scaunul cu rotile de care avea mare nevoie. Odată cu împlinirea acestui act, și-a dat seama că aceasta este calea pe care vrea să o urmeze, cea a slujirii aproapelui, o cale sublimă de comuniune cu Hristos. În toată activittea sa îi stă alături soția, model de femeie creștină.
Părintele Arcadius a reușit să ne ofere în puținele ore petrecute împreună sentimentul că ajutorarea aproapelui este un gest firesc și foarte ușor de înfăptuit, atunci când îți dorești cu adevărat. Totodată, el reprezintă și un model demn de urmat pentru fiecare dintre noi.
Poți adăuga un comentariu folosind și acest formular