Vision Camp 10-13 august 2015

14 August 2015, în Colegiu, Comisii, Noutăți, Proiecte, Foto

           După o tradiție deja împământenită în cadrul Colegiului „Sfântul Nicolae” din Iași și în această vară membrii Colegiului s-au întâlnit la cea de-a doua ediție a „Vision Summer Camp”, unde timp de patru zile au avut loc pregătirile și programările proiectelor și a activităților care vor urma să se desfășoare în următorul an universitar.

Vision Camp

10-13 august 2015

 

                Pentru ca următorul an universitar să fie cu mult mai bun decât cel precedent, în perioada 10-13 august, la Colegiul „Sfântul Nicolae” Iași s-a desfășurat cel de-al treilea Vision Camp. Bucuria revederii a fost foarte mare pentru ambele părți deopotrivă: pentru participanții veniți de acasă cât și pentru cei care au rămas aici în așteptarea lor.

                În timpul celor 4 zile, cei 20 de participanți la Vision Camp au lucrat la îmbunătățirea proiectelor Colegiului.Astfel, daca anul trecut am desfășurat cu succes peste 150 de proiecte, anul următor vom încerca să depășim acest număr. Totul a fost presărat cu voie bună și spirit de echipă însă motivația principală a fost aceea de a folosi cât mai bine și eficient timpul acordat evenimentului.

                Admosfera generală a fost una de colegialitate specifică unei comunități unite cum e cea de la Colegiu. Ne place să credem că oamenii pe care Sfântul Nicolae îi aduce la Colegiu au o viziune clară despre viitor și implicit, puternice trăsături de caracter. După cât de adevărată este expresia că metalele prețioase se fac la temperaturi foarte mari, și intensitatea cu care fiecare aspect a fost dezbătut în cadrul Vision Camp-ului a fost una pe măsura personalităților.

                Prioritare în alegerea proiectelor au fost cele de tradiție cum sunt de exemplu Clubul de Literatură, 15”, Tombola CSN. Ne-am axat foarte mult și pe festivitatea de deschidere a anului universitar la Colegiu pe care am numitr-o „Bun venit la Colegiu”. Prin acest proiect vrem să creăm un impact cât mai puternic și pozitiv asupra viitorilor membri ai Colegiului, totul pentru a-i integra cât mai repede în comunitatea noastră.

                În continuare prezentăm un bilanț al activităților desfășurate la „Vision Camp” realizat de Cristi Hurjui, membru al Colegiului:

                „După o tradiție deja împământenită în cadrul Colegiului „Sfântul Nicolae” din Iași și în această vară membrii Colegiului s-au întâlnit la cea de-a doua ediție a „Vision Camp”, unde timp de patru zile au avut loc pregătirile și programările proiectelor și a activităților care vor urma să se desfășoare în următorul an universitar.

                Întâlnirea membrilor C.S.N. a debutat luni, 10 august 2015, cu rugăciunea de dimineață, iar după servirea micului dejunla ora 9:00 s-a dat startul primei sesiuni de lucru.

                Această primă fază a team-building-ului a fost precedată de un cuvânt adresat celor prezenți de către Pr. Arhim. Hrisostom Rădășanu, cuvânt în care sfinția sa a subliniat importanța desfășurării la Colegiu a proiectelor de caritate, cât și impactul activităților pe care acestea le-au avut în rezolvarea nevoilor credincioșilor cu care noi am venit în contact, dar și nevoia transmiterii mesajului creștin în rândul tinerilor într-o manieră mai adaptată vremurilor actuale.

                După aceasta s-au trasat principalele motive pentru care suntem și trebuie să fim o echipă, în acest sens domnul director Valentin Țoc, construind o alocuțiune metaforică prin care a creat o atmosferă relaxantă de lucru potrivită unei astfel de perioade estivale.

                În jurul prânzului s-a servit masa, apoi după o mică pauză s-au reluat discuțiile pe marginea scopului și a resurselor cu care dorim să efectuăm proiecte în viitor. Tot în această zi s-a creat un profil clar al membrului C.S.N. pentru a ne asigura că cei interesați de a se integra în comunitatea noastră sunt conștienți și de responsabilitatea pe care aceștia trebuie să o dețină. Seara s-a servit cina, după care a avut loc o activitate sportivă.

                 În cea de-a doua zi, 11 august, sesiunea de dimineață a debutat la fel ca în prima zi, iar după rugăciune și mic dejun, discuția a cuprins modul în care mijloacele de a dezvolta profesionalismul și eficientizarea proiectelor de tradiție, ne sunt la îndemână, iar în cea de-a doua parte a zilei, după servirea prânzului au avut loc mai multe team-building-uri, având ca drept scop găsirea și înființarea de noi comisii sau menținerea celor vechi după o evaluare a activităților petrecute în decursul celor doi ani de existență a C.S.N. Ziua s-a încheiat cu servirea cinei și cu acatistul Sfântului Ierarh Nicolae, ocrotitorul nostru.

                În cea de-a treia zi, 12 august, sesiunea de lucru s-a concentrat în jurul planificărilor proiectelor de tradiție și înființarea unor noi proiecte mari și a unor proiecte care vizează buna desfășurare a vieții la Colegiu a noilor membri, prin înființarea unui ghid al Colegiului. Seara, după cea de-a doua sesiune de teambuilding, echipa Vision Camp-ului s-a întâlnit în oraș la discuții generale asupra celor discutate în cele trei zile.

                În ultima zi, 13 august, sesiunea de dimineață a avut scopul principal de a împărți sarcinele de lucru pentru toate activitățile și proiectele încadrate spre a se desfășura pe parcursul anului viitor și s-a definitivat programul proiectelor, a pelerinajelor și a activităților fiecărei comisii în parte și de asemenea, s-a recurs la modalități de identificare a acestor „organisme” de lucru, adică a comisiilor prin recurgerea la personalizarea lor prin găsirea de motto-uri, culori reprezentative și denumiri specifice spectrului de interes urmărit, toate acestea pentru o mai eficientă promovare și transparență atât în interiorul comunității noastre la Colegiu, cât mai ales pentru interesul celor din exterior.” 

                „În timpul celor 3 zile dedicate evenimentului „Vision Camp”, am avut bucuria de a stabili, alături de câțiva membri ai Colegiului „Sfântul Nicolae” o listă de proiecte pentru a putea naviga și în cel de-al treilea an de existență a Colegiului. Echipa și-a propus  și pentru acest an să crească și să-și înmulțească experiențele prin cât mai multe idei de proiect iar într-un final, majoritatea acestora au fost votate și programate. Totuși, cel mai important scop rămâne ajutorarea celor cu nevoi și cooperarea cu cei dornici de comuniune, alături de care, într-un final, ne vom bucura în Împărăția Cerurilor”, ne-a declarat Vasiliu Iulian Cătălin, membru al Colegiului „Sfântul Nicolae”.

                Un alt membru de seamă al Colegiului, Cristi Ionel Butnărașu ne-a relatat următoarele: „A treia ediție de la „Vision Camp” mi-a demonstrat progresul pe care l-am atins de la prima ediție. Mi-a arătat că mereu întâlnirile în echipă pot discerne și dezvolta idei ce ne ajută pe noi și comunitatea din care facem parte. Ne-a apropiat mai mult și începem să vedem cum obiectivele noastre prind contur și sunt din ce în ce mai realizabile. Comunicarea este mult mai îmbunătățită. Mă bucur că fac parte din această echipă.”

Poți adăuga un comentariu folosind și acest formular