De la cuvinte letale, la cuvintele tale...

5 Decembrie 2014, în Comisii, Cultural, Noutăți

Tot mai mulți scriitori consideră că tot ceea ce le afectează viața, tot ceea ce se învârte în jurul lor, merită a fi consemnat, publicat și citit. Acest lucru se observă în literatura română postmodernă, unde multe din romane nu impresionează cu nimic, nu au substrat, ci se opresc la redarea vieții cotidiene, ceea ce înseamnă că cititorul nu se mai poate sustrage hazardului prezent în societate nici măcar în spațiul ficțional, fiind astfel constrâns să dizolve spațiul imaginar în favoarea celui real.

Înțeleg că scrisul este considerat un mare laborator unde toată lumea poate face experimente și se poate manifesta în voie, însă nu e și o casă socială. Nu trebuie să încurajăm naivitățile acelora  din jur, care se încăpățânează să scrie, deși nu stăpânesc cuvântul, deoarece ne facem complici la "mutilarea" literaturii, ceea ce poate afecta ulterior poate întregi generații.

Astăzi, când bibliotecile sunt doldora de cărți, iar multe volume se găsesc și în format electronic, permiteți-vă să aveți pretenții, să fiți selectivi. Înainte de a învăța să citim o carte, trebuie mai întâi să ne instruim mințile să aleagă cărțile care merită lecturate. Veți vedea atunci că sunt autori care apelează la tot felul de tertipuri pentru a-și vinde „marfa”, de aceea nu se vor simți stingheriți să-și plaseze cartea - de exemplu – biografică, și la raftul cu lucrări ficționale.

Despre o lucrare poți spune că e autentică abia în momentul în care tot ceea ce se găsește sub condei ți se pare familiar, când „flirtezi” cu propriile tale idei și, totodată, te simți tu însuți provocat de operă. Ești în apele tale, dar în același timp, ești dependent de scris, care după un timp devine obsesie.

Un bun scriitor trebuie să pună în aplicare o regulă simplă: naturalețea! Nu definim ceea ce deja a fost definit, ci trebuie să găsim acea metodă inedită de a surpinde cu ceva nou. Niciun om normal la cap nu-și propune să găsească răspuns pentru toate întrebările. Într-adevăr, găsești răspunsuri, înăbuși curiozități, însă căutările nu se termină niciodată.  

Țin să precizez că la ora actuală sunt dezamăgit de ultimele cărți laureate cu premiul Nobel, cărți care nu aduc nimic nou pe scena literaturii universale, ci doar prezintă alte perspective de a interpreta cruzimea secolului al XX-lea sau istoria vreunui neam.

Atunci când scrieți o poezie, o nuvelă, un roman, nu uitați să lăsați lucruri nespuse. Înclinați în favoarea misterului, consacrați-vă timpul în descoperirea unor capcane care să nu permită cititorului să sondeze până la epuizare sufletul vostru. Voi aveți foaia și creionul. Conturați-vă bine perimetrul și jucați-vă, prin scris, cu cititorul. Acesta e sensul verbului „a scrie”. Cei care vor citi cele afirmate de tine trebuie să simtă cum sunt înălțați până la cer și izbiți apoi de pământ în cel mai frumos mod posibil. Această regulă se aplică și în cazul unui discurs. Omul caută fericirea. Datoria celui care se încumetă să scrie este să-i ofere bucuriile care duc la fericire.

Deși ar mai fi extrem de multe de adăugat, țin să închei prin a concluziona că orice persoană care își dorește să dobândească abilități literare are obligația de a transforma narațiunea în confesiune, iar acest lucru nu se poate realiza decât printr-un exercițiu continuu izvorât din pasiune, motiv pentru care Comisia Culturală a înființat un Cenaclu Literar, la care sunteți invitați să vă spuneți opiniile, precum și să cunoașteți alte persoane, cu alte viziuni asupra lumii. Vă așteptăm!

Cătălin Acatrinei 

Poți adăuga un comentariu folosind și acest formular