Liturghie catehetică

12 Decembrie 2014, în Comisii, Liturgic, Noutăți, Foto

Explicarea Liturghiei miridă cu miridă, moment cu moment, taină cu taină...

La capela Facultății de Teologie Ortodoxă “Dumitru Stăniloae” s-a săvârșit Sfânta și dumnezeiasca Liturghie catehetică. Ce s-a întâmplat mai exact? Îmbrăcarea veșmintelor, săvârșirea proscomidiei și celelalte momente ale Sfintei Liturghii, pe care credincioșii nu le văd de obicei, au fost săvârșite în fața celor prezenți dar și mai mult de atât, explicate.

Slujba a fost săvârșită de părintele arhimandrit Hrisostom Rădășanu care a explicat simbolismul Sfintei Liturghii, astfel încât toți cei care au participat să înțeleagă ceea ce se întâmplă dincolo de catapeteasmă. A fost explicat simbolismul fiecărui veșmânt, a fiecărei miride de la proscomidie și fiecare moment mai tainic al Sfintei Liturghii. După fiecare moment al Sfintei Liturghii, părintele se oprea și explica ceea ce s-a întâmplat de fapt.

La slujbă au participat menbri ai Colegiului Sfântul Nicolae, studenți ai Facultății de teologie, dar și persoane din afara facultății, care s-au dovedit a fi bucuroase că au participat la o astfel de slujbă. Dupa terminarea slujbei, am vorbit cu câțiva dintre cei care au participat și am aflat de la ei că le-au plăcut foarte mult slujba la care au participat, unii spunând că au aflat lucruri noi, iar alții că vor participa de acum înainte la slujbe privindu-le altfel. Slujba s-a încheiat cu predica părintelui Hrisostom, care a conținut îndemnuri pentru tinerii teologi.

Scopul săvârșirii acestei slujbe a fost acela de a explica ceea ce se întâmplă la Sfânta Liturghie pentru ca credincioșii să înțeleagă mai bine de ce se stă în genunchi, de ce se pleacă capul și de ce fiecare moment are o importanță și o simbolistică majoră.

Mulțumim părintelui Hrisostom pentru osteneala depusă și pentru explicațiile și sfaturile pe care ni le-a oferit și mulțumim și tuturor celor care au participat alături de noi.

Gabriel Toiu, coordonator al Comisiei Liturgice - Articol și fotografii

Daniel Constantin Ghiniță - Editor

Poți adăuga un comentariu folosind și acest formular