„Eu am făcut piatra să cânte pentru Omenire” - Constantin Brâncuși

19 Februarie 2015, în Cultural, Noutăți

         La 19 februarie 1876, în Hobița, județul Gorj, se năștea al șaselea copil al lui Radu Nicolae Brâncuși și al Mariei Brâncuși, Constantin, cel ce avea să fie cel mai mare sculptor român al tuturor timpurilor. Copilăria marcată de dese plecări de acasă în lungi ani de ucenicie se incheie cu absolvirea, în 1898 a Școlii de Arte și Meserii din Craiova, iar mai apoi a Școlii de Bellearte din București. Se face remarcat încă din anii studenției, obținând mai multe premii și mențiuni pentru  sculpturi precum Bustul lui Vitellius, Capul lui Laocoon sau Studiu.

            Eu am făcut piatra să cânte pentru Omenire.

            La 19 februarie 1876, în Hobița, județul Gorj, se năștea al șaselea copil al lui Radu Nicolae Brâncuși și al Mariei Brâncuși, Constantin, cel ce avea să fie cel mai mare sculptor român al tuturor timpurilor. Copilăria marcată de dese plecări de acasă în lungi ani de ucenicie se incheie cu absolvirea, în 1898 a Școlii de Arte și Meserii din Craiova, iar mai apoi a Școlii de Bellearte din București. Se face remarcat încă din anii studenției, obținând mai multe premii și mențiuni pentru  sculpturi precum Bustul lui Vitellius, Capul lui Laocoon sau Studiu.

            După absolvirea studiilor, se decide să plece la Paris, jumătate din drumul până acolo urmând să îl parcurgă pe jos. Ajuns în Viena, cunoaște arta sculpturilor egipteane, sculpture care îl vor influența mai apoi în opera sa. Referitor la opera sa afirma: „Prefer să creez aceste sculpturi şi să greşesc; decât să nu greşesc şi să recreez pe Venus din Milo - căci Venus din Milo a mai fost creată odată şi este, vai, insuportabil de bătrână.”.

            În 1905 ajunge în Paris unde reușește să intre la prestigioasa școală de arte École Nationale Supérieure des Beaux-Arts.Fiind nevoit să părăsească școala din cauza limitei maxime admise de vârstă, are ocazia să lucreze ca ucenic practician în atelierul lui Auguste Rodin, dar refuză spunând că: „La umbra marilor copaci nu crește nimic”.

            Opera sa este una foarte vastă, Brâncuși lucrând în lemn, piatră, bronz și ghips și ajungând să expună la Craiova, București, Paris și New York, în aceste două mari metropole cunoscând o apreciere uriașă, apreciere de care nu s-a putut bucura și în țara natală.

            Printre operele sale se numără lucrări precum: Bustul lui Gheorghe Chițu, Bustul Vitellius, Capul lui Laocoon, statuetă simbolizând muzica corală românească, Bustul generalului Carol Davila, Copil – ghips, Supliciu – piatră, Cap de copil – bronz, însă cele mai cunoscute lucrări ale sale, Poarta Sărutului, Coloana Infinitului și Masa Tăcerii, constituie ansamblul de la Târgu Jiu.

             În anul 1957 Brâncuși îl cheamă pe arhiepiscopul Teofil, se spovedește și se împărtășește, apoi îi mărturisește că moare „cu inima tristă pentru că nu mă pot întoarce în țara mea”. La 16 martie același an, se stinge din viață marele sculptor român care spunea despre opera sa că „Am șlefuit materia pentru a afla linia continuă. Și când am constatat că n-o pot afla, m-am oprit; parcă cineva nevăzut mi-a dat peste mâini.”

             Din 1963 până azi au apărut peste 50 de cărți și monografii și mii de studii și articole despre Brâncuși. Locul său în sculptura mondială este bine definit, fiind unul din reformatorii sculpturii. Genialitatea lui creatoare este recunoscută, fiind numit „unul din cei mai mari creatori ai tuturor timpurilor.” (Jean Cassou)

Bogdan Napa - Coordonator Comisia Culturală

Poți adăuga un comentariu folosind și acest formular