Cuvânt la Duminica a IV-a după Paști. Vindecarea slăbănogului de la Vitezda

7 Mai 2017

„Pe acesta, văzându-l zăcând şi ştiind că este aşa încă de multă vreme, l-a întrebat Iisus: voieşti să te faci sănătos?” (Ioan 5,6)

 

            Domnul, după mare mila Sa, a continuat această mare și slăvită minune pentru noi toți, pentru noi cei de astăzi. Cum? Aceasta este Sfânta Evanghelie care se citește la sfințirea Agheasmei. Care este puterea acestei Sfinte Evanghelii, voi știți cu toții. Atunci când se sfințește Aghiasma și se citește Sfânta Evanghelie, această apă nu se strică, această apă devine nemuritoare. Auziți, oamenilor: apa devine nemuritoare! Sufletul este făcut nemuritor, și Domnul a lăsat minunea Sfintei Agheasme și această Sfântă Evanghelie de astăzi ca să ne atragă luarea-aminte și să ne spună întotdeauna: Iată, atunci, în vremea Domnului Hristos, la venirea Sa, exista scăldătoarea Vitezda în care odată pe an, fie mai rar, fie mai des, se tulbura apa și un singur bolnav se vindeca. Dar Domnul a venit în această lume și a întemeiat Biserica, iar Biserica este Vitezda veșnică. În ea necontenit se săvârșesc tămăduiri, nu numai de boli, ci și de păcate, de moarte, de stăpânirea duhurilor necurate. Oamenii se izbăvesc de iad – aceasta este Vitezda. Domnul trece de la o inimă la alta, de la inima mea la a ta și îți șoptește: „Vrei să fii sănătos? Nu voiesc să-ți fac binele cu forța. Vrei să fii sănătos?” –„Da, Doamne.” Este nevoie de cuvânt. Cum îi vei spune Domnului aceasta? Cu credință în El, cu pocăință, cu rugăciune; prin toate acestea te înalți, rugându-te Domnului: „Da, Doamne, vreau, tămăduiește-mă!” Domnul întreabă prin fiecare răsunet de clopot: „Vrei să fii sănătos?” Biserica este câmpul de bătălie, acolo este lupta, lupta prin care omul se războiește împotriva păcatului, a morții, a diavolului, izbăvindu-se de ele cu puterea lui Hristos. Să nu slăbim niciodată, să nu spunem: Domnul nu-mi va face aceasta. Iată, ai auzit de bolnavul care a zăcut treizeci și opt de ani și Domnul l-a tămăduit. Ce are însemnătate înaintea Domnului Hristos? Credința ta și a mea. Domnul a apreciat credința cea mare, căci aceasta este cea mai mare putere care îl izbăvește pe om de păcat, îl izbăvește de moarte. Această putere unește cu Dumnezeu și desparte de diavol. Noapte și zi, Biserica ne cheamă: „Vrei să fii sănătos?” Tu răspunzi cu virtuțile evanghelice: cu rugăciune, cu priveghere, cu post, cu milostenie: „Da, Doamne, voiesc, tămăduiește-mă!” (Sfântul Iustin Popovici)

 

Cuvânt din Pateric despre rabdarea în boală

 

Zis-a un părinte: De-ți va trimite Dumnezeu vreo boală trupului tău, să nu cumva să te mâhnești sau să te scârbești de aceasta ca unul din cei necredincioși, de vreme ce Stăpânul și Făcătorul tău vrea să-ți lămurească și să-ți curățească sufletul tău cu boala și pedeapsa trupului, ca un pururea purtător de grijă ce este pentru viața și mântuirea ta. Iar tu, făptură fiind, pentru ce să te mâhnești și să te scârbești asupra Făcătorului tău, Care te-a făcut pe tine din neființă întru ființă, și dintru ce nu erai întru aceasta ce ești? Și Acela, văzându-ți și cunoscându-ți stricăciunea și bolnăvirea sufletului tău pe care ai câștigat-o prin păcatele trupului tău, vrea iarăși să o lămurească și să o tămăduiască prin boala și pedeapsa trupului tău, precum Însuși stie cum și ce să facă. Iar tu, frate, cu tot sufletul și voia ta primește toate întocmai, cele ce îți vin după voia Lui, cele iuți și cele amare, ca și cele dulci, căci toate cele ce îți vin ție cu voia lui Dumnezeu sunt bune și folositoare. Și mulțumește bună-voinței Lui și te roagă Lui ca să-ți dea rabdare până în sfârșit. Așa fă, frate, și te vei mântui.