Cuvântul de Duminică

  „Femeia samarineancă I-a zis: Cum Tu, care eşti iudeu, ceri să bei de la mine, care sunt femeie samarineancă? Pentru că iudeii nu au amestec cu samarinenii. 

Iisus a răspuns şi i-a zis: Dacă ai fi ştiut darul lui Dumnezeu şi Cine este Cel ce-ţi zice: Dă-Mi să beau, tu ai fi cerut de la El, şi ţi-ar fi dat apă vie.”

   ( Ioan IV, 9-10)

         Duminica a V-a după Paşti sau Duminica Samarinencei aduce în prim plan misterul „apei vii”.

        Această apă este înţeleasă ca o simplă apă lumească cu eventuale puteri ascunse ce puteau face pe cel ce o va bea să nu mai înseteze trupeşte niciodată.

       Însă apa vie, de care-i vorbeşte Hristos samarinencei, este aceea care satură pe om de setea după Dumnezeu.

       Cum lucrează această apă? Odată ce este gustată, va fi băută cu nesaţ şi din momentul sălăşluirii în om se transformă într-un izvor ce nu va seca în veci. Acest izvor este dragostea lui Dumnezeu ce izvorăşte neîncetat şi îl face pe cel ce gustă din apa lui, să fie dependent de ea şi să nu mai vrea să se despartă de ea şi astfel să nu mai înseteze vreodată. Putem asemăna apa cea vie cu Sfânta Împărtăşanie sau cu rugăciunea inimii, rugăciune ce lucrează ca un izvor de viaţă veşnică pentru cel ce bea din ea.

Poți adăuga un comentariu folosind și acest formular