Membrii Colegiului, însoțiți de Pr. Sebastian Teacu, inspector eparhial al sectorului Învățământ, poposind la școala primară din sat și întâmpinați fiind de părintele paroh Gheorghe Ceacâru, au oficiat slujba de Te Deum, copiii primind astfel binecuvântarea preoților, aceștia sfințiind băncile elevilor prin stropirea cu apă sfințită. După predarea mobilierului didactic reprezentanților școlii, membrii Colegiului au desfășurat câteva momente educaționale cu elevii din sat, aceștia, primind la final dulciuri și cadouri din partea oaspeților. Cele 33 de bănci școlare au fost achiziționate de prietenii Colegiului „Sfântul Nicolae" din Statele Unite ale Americii, de Asociația „Sfânta Parascheva" din Chicago, cărora pe această cale dorim să le mulțumim pentru tot sprijinul și ne rugăm ca Dumnezeu, pentru rugăciunile Sfântului Nicolae și Sfintei Parascheva, să le răsplătească dragostea și jertfa lor cu daruri nepieritoare.
„A fost un moment extraordinar, copiii au fost foarte încântați. Nu există cuvinte! Întotdeauna copiiilor le plac jocurile, mai ales că acestea au venit din afara mediului, nu de la un învățător, profesor, ci din partea tinerilor. La ciclul primar avem 44 de copii iar acum aceștia de pot bucura de ceea ce ați făcut dumneavoastră.” ne-a declarat Mera Tatiana, învățător Școala Primară Piscu Rusului.
„Astăzi am desfășurat o acțiune foarte frumoasă, o activitate binecuvântată de Domnul Dumnezeu. Era nevoie de această activitate, pentru că acum doi ani când am venit în această parohie nu aveam copii, și prin ajutorul celor de la Colegiul ”Sfântul Nicolae” și prin Arhiepiscopia Iașilor, astăzi avem și o școală nouă pe care trebuie să o dăm în folosință, am inaugurat câteva băncuuțe pe care le-am montat împreună și am făcut multe lucruri frumoase. Domnul Dumnezeu să ne dea multă sănătate și binecuvântare.” a relatat părintele Gheorghe Ceacâru, preot parohia Piscu Rusului.
„Pot cuprinde experiența traită în aceste locuri în patru cuvinte: speranță, bucurie, curaj și dăruire. Speranță împărtășită unor suflete curate de copii din credința care izvorăște din poruncile lui Hristos, bucurie care motivează pe dăruitori, curaj și demnitate traite zilnic de oameni care înțeleg ca nu avem cetate stătătoare si dăruire plina de jertfă a celor care sunt mâinile iubirii lui Hristos.” a declarat părintele Sebastian Teacu, inspector eparhial.
La final membrii Colegiului „Sfântul Nicolae” din Iași au stat cu elevii și părinții prezenți la această activitate, adăugând promisiunea că aceștia vor reveni în această localitate intensificând proiectele misionare dedicate acestora.
Flavius-Ștefan Popa