Poveștile Sfântului Nicolae - o nouă activitate a comunității de fete din cadrul Colegiului „Sfântul Nicolae”

4 Iulie 2024

Sfântul Nicolae este poate cel mai drag sfânt al copiilor. Cu adevărat un bătrân cu barba albă si chip blând, darnic și iubitor.

Comunitatea de fete din cadrul Colegiului Sfântul Nicolae a organizat în seara de 6 decembrie o activitate intitulată "Poveștile Sfântului Nicolae", alături de copiii Școlii "Titu Maiorescu".

Seara a avut în prim-plan minunile Sfântului Nicolae, sfânt care reprezintă mai mult decât dulciuri în cizmulițele celor cuminți. Am citit povești, am fost creativi și chiar am pus în scenă întâmplări.

Ne-am dat seama din nou cât de adevărate sunt cuvintele Scripturii: "De nu vă veţi întoarce şi nu veţi fi precum pruncii, nu veţi intra în împărăţia cerurilor." (Matei, 2:18). Bunătatea si simțirea lor sensibilă despre lume ne-au impresionat și credem că am avut multe de învățat de la ei!