4 Iulie 2024
Ajutoarele Sfântului Nicolae au ajuns duminică și la copiii din parohia Cotu Morii, acolo unde au adus, pe lângă cadouri, bucurie și voie bună.
Ziua a început cu Sfânta Liturghie, unde voluntarii noștri au dat răspunsurile la strană și i-au încântat pe credincioși cu numeroase colinde. După slujbă, în centrul atenției au fost copiii, cu care am făcut cunoștință, ne-am jucat, am discutat și cărora le-am dus daruri.
La final, cei mici au fost ajutați să-i scrie lui Moș Crăciun o scrisoare, iar noi am promis că vom reveni la ei cu darurile pe care Moșul le pregătește pentru ei.